CLINICA OFTALMOLOGICĂ NOVAOPTIC împlinește anul acesta 21 ani de activitate.
Misiunea noastră, a echipei Novaoptic, este să ajutăm oamenii să vadă mai bine! O vedere bună contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate, a calității vieții și la creșterea speranței de viață a pacienților noștri.
Valorile noastre sunt: pasiune, respect față de pacient, profesionalism, inovație și experiență.
Novaoptic este marcă înregistrată OSIM și certificată cu standardul de management al calităţii ISO încă din anul 2005.
Concepută încă de la înființare, din anul 1999 ca o entitate medicală care să asigure servicii complete de oftalmologie și optică medicală, Novaoptic, prima clinică oftalmologică privată din Bucovina, a dezvoltat succesiv departamente specializate în efectuarea de servicii și investigații care să țină pasul cu evoluția la nivel internațional a domeniului oftalmologie.
Am vrut ca pacienţii să vină la clinica Novaoptic nu numai pentru că avem procedee de diagnosticare de vârf, ce se folosesc în cele mai bune clinici din România şi chiar din Europa sau tehnici chirurgicale moderne, ci şi pentru că locul, atmosfera, oamenii le inspiră încredere.
Am format aici o echipă foarte bună: dr. Cristina David, dr. Ioana Poiată, dr. Corina Lupașcu, dr. Angela Buznean, dr. Daniela Drăgan, dr. Mădălina Anton, dr. Aniela Sofian, dr. Cristina Tiron, dr. Cristian Postolache.
Avem aceeaşi pasiune pentru sănătatea vederii, iar asistentele medicale, opticienii, optometriştii, consultanţii de vânzări, toată echipa Novaoptic înţelege adevăratul scop al muncii, acela al redării vederii oamenilor”.
Pentru a fi la curent cu noutăţile din domeniu, am participat la multe congrese internaționale și cursuri de specializare și am făcut permanent investiţii în aparatură medicală modernă: tomograf în coerenţă optică, LASER oftalmologic, cameră pentru captat fotografii retiniene, ecograf ocular, câmp vizual computerizat, autorefractometru portabil pediatric.
În prezent, Novaoptic are 4 centre în judeţele Suceava şi Botoşani, iar gama de servicii medicale oftalmologice este cea mai largă, pornind de la consultaţia oftalmologică completă până la investigaţii medicale complexe și tratamente:
Deschiderea Blocului Operator Novaoptic în anul 2005, dotat cu aparatul de facoemulsificare Stellaris Bausch+Lomb și microscop operator Zeiss a marcat o nouă etapă pentru a oferi sucevenilor servicii chirurgicale oftalmologice performante în regim ambulatoriu:
In Clinica Novaoptic operatia de cataracta este efectuata de dr. Postolache Cristian, medic chirurg oftalmolog cu vasta experienta, ajutat de dr. Ioana Poiata si dr. Cristina David si dr. Cristina Tiron - medic primar anestezist.
Departamentul de optică medicală este perment preocupat pentru a oferi cele mai noi soluții de corectare a vederii, prin produse de calitate, consultanță profesională de top și accesul la cele mai moderne echipamente computerizate pentru realizarea ochelarilor. Novaoptic acordă o deosebită importanță satisfacției clienților. De aceea, punem un accent deosebit pe instruirea permanentă a consultanților profesionali, opticienilor și optometriștilor prin cursuri și participări la târgurile naționale de optică.
Implicată în viața comunității, Novaoptic organizează în permanență acțiuni de informare și educare în privința sănătății vederii, precum screening în cadrul liceelor și la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava și sponsorizări evenimente culturale.
În parteneriat cu Clubul Lions Suceava și Inspectoratul Școlar Județean am inițiat în anul 2005 proiectul de screening oftalmologic “Vedere clară, ochi sănătoși” care are drept obiectiv ocrotirea vederii copiilor şi prevenirea instalării deficienţelor vizuale definitive, informarea părinților și educatorilor cu privire la importanța controlului oftalmologic preventiv. Copiii depistați la screening cu probleme vizuale beneficiază de consultație oftalmologică gratuită la cabinetul Novaoptic pentru realizarea corecției optice sau recomandare tratament.
Preocuparea noastră pentru viitor este să ne menținem locul câștigat în topul 10 al celor mai bune clinici de oftalmologie din România prin introducerea de noi metode de diagnostic și tratament, investiții în aparatură medică și întreținerea unei bune comunicări medic – pacient.
Deviza “Novaoptic, pentru sănătatea ochilor tăi” este angajamentul nostru de a oferi sucevenilor cele mai bune servicii pentru păstrarea sănătății vederii.