În cazul acestei afecţiuni, pleoapa inferioară este întoarsă în afară şi nu mai are contactul permanent cu ochiul pe care îl are o pleoapă în poziţie normală. Deoarece pleoapa este eversată, ochiul este expus mai mult, suprafaţa lui suferă şi se poate infecta; apare lăcrimarea cronică şi scurgerea lacrimilor pe obraz (denumită epifora). Cauzele ectropionului sunt cele care duc la slăbirea muşchilor pleoapei inferioare, a ligamentelor care o fixează de oasele orbitei şi o tensionează în poziţie orizontală (astfel apare ectropionul paralitic şi cel senil). Ectropionul poate apărea şi prin contracţia unei cicatrici la nivelul pielii pleoapei (de exemplu, după arsuri severe).

Ectropionul se operează atât din motive estetice, cât şi pentru a proteja ochiul.

Înainte de operaţie chirurgul evaluează laxitatea (capacitatea de întindere) a ţesuturilor pleoapelor, îndepărtând pleoapa de ochi precum şi trăgând de ea pe orizontală pentru a evalua ligamentele laterale. În funcţie de gradul ectropionului, de localizarea lui (în treimea internă, medie sau externă), de laxitatea pleoapei, se practică mai multe tehnici chirurgicale. Ele urmăresc întărirea pleoapelor prin excizia unui triunghi întreg din pleoapă sau rezecţia unor fragmente de piele în exces, a unei porţiuni din muşchii pleoapei şi prin întărirea ligamentelor laterale (procedeu denumit cantoplastie). Dacă ectriopionul este cicatricial, se excizează cicatricea şi se efectuează o plastie cutanată.

Operaţia se face cu anestezie locală (injecţii cu xilină sau bupivacaină în ţesuturile pleoapei) şi durează aproximativ jumătate de oră- mai mult în situaţiile cu proceduri combinate. După operaţie pacientul va pleca acasă cu un pansament pe ochi pe care îl va îndepărta medicul la vizita de a doua zi. Este posibil ca să fie necesară o medicaţie postoperatorie. După primele 7 zile se vor scoate firele. Ca şi complicaţii pot apărea infecţiile, hemoragiile, desprinderea firelor, cicatrice hipertrofică, întoarcerea pleoapei înăuntru (entropion secundar).