Evisceraţia este o intervenţie chirurgicală radicală care constă în îndepărtarea globului ocular.

Se efectuează în general după ce medicul şi pacientul au luptat împreună pentru păstrarea globului ocular funcţional, dar bătălia a fost pierdută. Dacă globul ocular nu mai sesizează lumina şi este dureros, inestetic, mereu roşu şi lăcrimos, poate influenţa negativ funcţionarea ochiului sănătos. El determină jenă la lumină, hiperlăcrimare, cefalee; se descrie o afecţiune gravă, denumită oftalmia simpatică, care determină inflamarea severă şi greu controlabilă a ochiului sănătos ca urmare a unei reacţii imune declanşate de ochiul bolnav. Această afecţiune este foarte gravă şi poate duce la orbire. De aceea globul ocular bolnav şi nevăzător.trebuie îndepărtat pîna la declanşarea reacţiei imune, atunci cînd medicul o recomandă.

Altă situaţie în care se recomandă îndepărtarea ochiului este tumora oculară malignă, chiar dacă ochiul mai percepe lumina.

Intervenţia chirurgicală se efectuează cu anestezie locală (injecţie în spatele ochiului cu anestezic). Se îndeparteaza conţinutul globului ocular şi se suturează peretele globului ocular (sclera bine curaţată şi dezinfectată şi, deasupra, conjunctivă). Se păstrează până a doua zi pansamentul ocular care este îndepărtat de doctor. După ce se reduce edemul postoperator, la 2-3 săptămâni, în funcţie de evoluţie, se adaptează o proteză oculară dintr-un material uşor din plastic, care se confecţioneaza într-un laborator special după aspectul irisului ochiului sănătos. Pentru o mai bună mobilitate a protezei, se poate introduce o bilă din acrilic (material plastic bine tolerat) în interiorul sclerei care se suturează peste bilă, ca un sac.

Complicaţiile intraoperatorii sunt: hemoragia care poate fi stăpânită prin hemostază, perforarea sclerei (poate fi suturată).

Complicaţiile postoperatorii sunt: hemoragia, infecţia, ruperea firelor de sutură. Mai târziu, mai ales dacă proteza nu a fost concepută bine, sau pacientul nu a purtat proteză, poate apărea micşorarea conţinutului orbitei şi poate fi necesară o nouă operaţie pentru adaptarea protezei.

Comentarii

2 + 14 =
Solve this simple math problem and enter the result. E.g. for 1+3, enter 4.

Fă o programare

Suceava

Petru Rares, 41

Tel & Fax: 0230 523 830

Mobil: 0724 232 668

Suceava

George Enescu, 9A

Tel & Fax: 0230 530 059

Mobil: 0724 232 664

Suceava

Mihai Viteazul, 21

Tel & Fax:

Mobil: 0723 232 611

Botosani

Primaverii, 10

Tel & Fax: 0231 521 314

Mobil: 0724 232 667

Programare online